Demnitate
.
Eu capul meu nu-l pun pe umerii oricui
Lacrimile nu-s lacrimi dacă le împingi cu sila
Demnitatea nu produce milă
Fii tu mizerabil sau un om de stat…
Cu cerul mă ştiu de o viaţă neam
Mi-e scârbă să-ngenunchi, nemaivorbind, să cer
Greşeli şi chinuri... o să mai ai, precis,/ cum fără ele să aduni inimii lumină
Sfarmă păgânii cu propria lor mână
Noi nu-njurăm şi nu ne umilim / iubim o veşnicie, deşi trăim oleacă
Loviţi în nervul meu cu mai multă furie...
Dacă te vor arunca în trecut /străduite să cazi cu mine pe aceeaşi cărare
Nu admira escrocii – căci poţi deveni un hoit
Slova ce exprimă adevărul nu e şoptită de lingăi
Cu câte o consoană în farfurie - călăii se înmulţesc zilnic la pătrat
Când ceea ce gândeşti e un strop de ploaie -vezi, pentru care anotim
Rădăcinile sunt pentru pământ
(Rădăcinile sunt pentru întuneric /frunzele - pentru lumină)
Nu te crede că eşti cel/ care a răspândit stelele pe cer
Şi mă simt în toate-nvinsă/ dar supusă nu pot fi
În propria ta glorie să nu te laşi să arzi
Şi doar zâmbetul, ca un steag de glorie,/Alunecă pe claviatură - pe ora ta...
