Nemurire
Rezervaţi-mi un veac, doar al meu să fie
În trupul nostru treji sunt şi nepoţii
Pe ochii mei ard zile din veacuri viitoare
Clopotele bat în mine – semn că mult am să trăiesc
Accept un dor etern
Un fulger dacă aş fi, mi-ar fi de-ajuns:/atât cât luminează el, eu trăiesc în viaţă
În felul unui fulger să mă scrii/Cu versu-mi, peste-un veac dacă se-ntoarnă
Nici o oglindă nu-ţi va arăta viitorul
Societate prinsă într-o mare daravelă,/mi-i anul marelui succes deja dotat
Nu mi-e numele de astăzi vacant
Escrocii nu mă pot înghiţi, mă rog.../Numai... să nu se-nmulţească la noi în capitală
Şi după culise m-am ştiut silfid
Cred, va veni şi-a mea dimineaţă
Inima a zis - a sosit vremea mea
Nemurirea - faţa amiezii ca spicul bălaie
N-o să mă despovăraţi de nici o amiază
Din acest refugiu nici timpul nu mă scoate
Naşterea zilei în sângele meu se joacă aprins
Sunt molecula ce-a respira mileniul trei
C-am fost cândva pe-aici – surâde un mormânt…
